Cei 7 stâlpi Innerness
Este momentul tău de a te conecta cu corpul tău. Regenerarea corpului este o parte importantă în călătoria ta spirituală. Prin purificare și detoxifiere, relaxare și grija față de corp poti ajunge si mai profund în procesul de vindecare.
Emoțiile și trăirile tale sunt stocate adânc în ADN-ul tău și pot fi eliberate și curățate din sistemul tău.
Mișcarea înseamnă viață. Prin mișcare te îndrepți către viață. Mișcarea cu sens , conștientă te ajută să afli cine ești tu.
Liniștește-ți mintea și îți vei auzi inima . Pentru a te putea conecta cu divinul ai nevoie sp faci curățenie în convingerile și credințele tale, adică în tot ce ai fost învățat până acum. Să te deprogramezi, să dai jos strat după strat, să-ți demontezi fricile care te blochează. Te vei simti mai relaxat știind că totul este perfect așa cum este. Vei ști că aceasta este doar începutul.
Stocăm emoțiile în noi și nu ne permitem să le eliberam, si astfel cu timpul presiunea le scoate la suprafata. Ducem cu noi durerile din trecutul acestei vieti si a celorlate vieti, dar si suferintele stabunilor nostri
Poate că deja știi că emoțiile sunt efemere, și nu sunt una cu noi. Așadar, renunțând la ele vei ajunge să percepi adevarata realitate, și să traiești o viață împlinită.
Pentru a avea o viață împlinită, ai nevoie să faci acele lucruri care îți bucură sufletul.
Dă-ți voie să trăiești experiențe care îți îmbogățesc viața. Descoperirea creativității sunt un alt punct important în evoluția noastră.
Unul dintre cele mai importante lucruri în lumea asta este să onorezi viața , dând viață mai departe.
Dacă ai nevoie de cineva specializat care înțelege ce se întâmplă în momentul nașterii dar si nevoile emoționale din timpul travaliului, dulele te pot susține în acest process magic.
Este un pas foarte important pe care îl poți atinge dacă iubirea de sine, credința și încrederea te viețuiesc.
Viața lăuntrică se construiește pas cu pas prin conștientzarea a cine ești cu adevărat.
Te-ai gandit cât de importantă este conexiunea umană?
Să ai oameni alături cu care poți să împărtășești aceleași valori și vise. Să fii susținut atunci cand ești în durere sau să împărtășești bucuria ta cu oameni dragi.